sâmbătă, 8 septembrie 2018

Cum sa devii insotitor de bord sau stewardesa

Mihai Enasel / Blue Air
Mihai Enasel / Blue Air
Poate ca sunt sute de articole pe tema asta, insa asta nu ma opreste sa va spun cum am facut eu sa devin steward, altfel spus insotitor de bord sau membru de cabina, depinde care termen va este familiar!

Nu este foarte greu, insa presupune ceva efort emotional, intelectual, financiar si ambitie. Cel putin o luna veti fi plecat de acasa, intr-un alt oras (Bucuresti sau Cluj) unde va trebui sa urmati o scoala de Stewardese.
Toata lumea crede ca stewarzii/stewardesele sunt acolo pentru a le turna un pahar cu suc si pentru a le zambi, insa nu este chiar asa. Acesta este un serviciu suplimentar. Practic, rolul nostru este de a preveni posibile dezastre, sau, in urma unor situatiile de urgenta, de a salva cat mai multe vieti (tintim spre 100%), organizand buna desfasurare a procesului de evacuare a pasagerilor. Ups, asta nu trebuia sa v-o spun, insa poate acum acordati mai multa atentie celor care va servesc cu un "Orange juice".


In cadrul acelei scoli de Stewardese, veti face cursuri despre situatii de urgenta si proceduri, pe care, respectandu-le, va vor salva viata, atat voua cat si colegilor si pasagerilor. Veti invata ce echipament sa folositi si cum sa luptati cu focul, ce faceti in situatia in care apare fum in cabina (asa se numeste corpul avionului, unde pasagerii sunt asezati pe scaune) sau in situatia putin probabila a unei depresurizari. 
Simulatorul de la Tuzla

Pe langa aceste cursuri, veti face multe altele printre care si cursul de medicina, securitate si bunuri periculoase. Este o materie vasta pe care trebuie sa o acoperiti, si apoi vin examenele.

Veti fi dusi la un Simulator pentru situatiile de urgenta, care este la Tuzla. Acolo veti avea cursuri practice de lupta impotriva focului, fum dens, turbulente, depresurizari, operarea usilor si saritul in slide-urile gonflabile (in cazul unei aterizari de urgenta). Imbracati in salopete, veti fi aruncati in apa, umfland vestele de salvare pe margine (inainte de saritura) sau in apa (dupa saritura). Multi o sa vrea sa se retraga in acest moment 😂. In apa o sa trebuiasca sa inotati pe spate si o sa invatati cum sa salvati persoanele care au nevoie a fi salvate. Tot aici veti fi instruiti cum sa supravietuiti in grup (pe apa), formand un fel de legaturi umane, care sa va tina impreuna, precum si alte modalitati de a ne face cat mai vizibili pe mare.

Simulatorul de la Tuzla, Water Survival training
Revenind la teorie, ati face bine sa fiti atenti si sa invatati din mers. Invatati si din alte parti, de la prieteni, pentru ca ce veti face la scoala de insotitori de bord, nu este suficient pentru a trece examenul la AACR (Autoritatea Aeronautica Civila Romana). Nu vreau sa va dezamagesc, insa examenele sunt grele si putini trec. Putini trec apoi si restantele!

Sunt trei examene (patru daca punem engleza are scris si oral)  pentru a obtine Licenta de Stewardesa (insotitor de bord)

- Cunoastere [Scris] - O sa fie un test de 20 de intrebari grila, si trebuie sa faceti 75%, asta inseamna ca aveti voie sa gresiti 5 intrebari. Pare simplu, doar 20 de intrebari si din alea pot gresi 5, insa credeti-ma ca nu este. Ele sunt facute in asa fel incat sa va faca mintea praf. O sa vi se para toate variantele corecte, sau nici una, insa doar una este corecta. Sunt inselatoare.

- Engleza [Scris] - Testul consta in 3 exercitii, destul de dificile, insa daca ai un nivel avansat de engleza, o sa ti se para usor

- Engleza [Oral] - O sa vi se dea 4 situatii pe care o sa le faceti impreuna cu un coleg/partener. In doua din ele tu o sa fii stewardesa iar el pasagerul, si invers. Apoi o sa va puna sa cititi un text si v-a trebui sa dati sinonime (limbaj technic) pentru cateva cuvinte alese de examinator. Daca n-ati picat pana la momentul asta, o sa va puna sa vorbiti despre anumite proceduri si situatii. Atentie, pe tot parcusul examenului se vorbeste doar in engleza!

- Medicina [Scris] - La fel, 20 de intrebari, sistem grila, 75% pentru a promova. Este destul de dificil, pentru ca medicina nu prea poti sa o intelegi asa dupa un curs rapid. Insa pentru a trece examenul, asta se cere, deci va trebui sa o faceti! Atentie maxima, sunt intrebari la care o sa gresiti doar pentru ca ati fost dus in eroare de un singur cuvant.

Eu am trecut din prima examenele de la Autoritate, insa majoritatea colegilor mei n-au fost la fel de norocosi.

Credeti ca asta a fost tot? Nu taticu'! Greul de acum incepe. Odata ce aveti Atestatul, o sa aplicati la fel si fel de Companii Aeriene. Nu este neaparat sa va si accepte. Unii se vor da batuti. Faptul ca aveti Atestat de la AACR nu inseamna ca veti fi angajati! Va prezentati la interviuri in toata tara, aplicati online, etc. Sa zicem ca aveti succes. Urmeaza Interviul si procesul de angajare. Dupa ce ati semnat contractul, o sa aveti Cursurile de Conversie. Durata lor depinde de la companie la companie. Si iar tre' sa invatati, iar aveti examene, iar sariti in apa la simulatorul de la Tuzla sau in alta tara (depinde de ce companie v-a angajat).
Dupa un eventual succes in urma examenelor de la Conversie, veti avea Zboruri de Initiere, unde trebuie sa va fixati cunostintele teoretice, apoi Line-Check-ul unde un Instructor Examinator va stoarce din voi toate raspunsurile la intrebarile care ii vin in cap, apoi daca sunteti conform, Zborul de Familiarizare cu plecare de pe Baza in care v-au stabilit, unde la fel, o sa fiti scuturati cu intrebari, asa, ca intr-o turbulenta severa! Daca Instructorul Examinator de pe Zborul de Familiarizare va da "Release-ul", atunci, felicitari, sunteti steward/stewardesa! Aveti grija sa nu uitati tot ce ati invatat, de intrebari o sa aveti parte inainte de fiecare zbor, la Briefing.


Mihai Enasel / Blue Air
Mihai Enasel / Blue Air
Sfaturi Utile de dupa Conversie si inainte de :
- nu intarziati, mai bine plecati de acasa mai devreme!
- nu uitati nici un act, licenta sau certificat acasa!
- purtati uniforma!
- aveti grija de aspectul fizic!
- fiti amabil si respectati pe toata lumea
- ajutati-va colegii si dati dovada de interes.

Mult succes, si bine ati venit la bord! 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu