Dupa incheierea contractului am decis ca as simplifica mult lucrurile daca intai mergem la ea in Biskek, Kirighizstan si apoi venim in Romania. Am scutit multe drumuri spre Bucuresti in cazul asta. Trebuia sa merg intai sa raman in capitala si sa depun actele de viza la Ambasada, apoi sa vin in Bacau sa-mi vad familia si sa las bagajele, dupa care sa ma indrept iarasi spre Bucuresti sa ridic pasaportul si viza si probabil a doua zi sa zbor spre locul dintre munti, unde sunt acum!
Ne-am informat si am aflat ca cetatenii romani pot obtine viza de intrare in Kirghizstan, valabila o luna, direct din Aeroportul Manas, doar daca intra pe calea Aerului. Zis si facut. Cum am coborat din avion, ne-am dus la un birou, chiar inainte de controlul pasapoartelor, si in doar 2 minute mi-a fost acordata viza "cea de toate zilele". Sincer sa fiu mi-a luat mai mult timp sa scot cei 70$ din buzunar decat intregul proces. Pana sa-mi dau eu seama ce s-a intamplat, eram deja legal pe taramul asiatic.
Luam bagajele, iar apoi ne indreptam spre iesire. E aceeasi galagie ca oriunde (excluzand tarile cu un nivel ridicat al traiului) : taximetristii mai au putin si te iau in brate, doar ca sa te urci la ei in masina. Te intreaba in limba lor daca vrei un taxi, Lylia mi-a zis ca sa le zic : "giok" care inseamna :"nu" insa uitasem cuvantul si i-am zis : "no". Ca orice alt comerciant a inceput sa-si prezinte marfa :" Is new car, my friend!" Am inceput sa zambesc in momentul ala pentru ca mi-am adus aminte ca majoritatea crew-ului de pe vas folosea aceasta expresie :"my friend"!
Ne indreptam spre casa. Strazile sunt ca in Romania, oamenii poate putin mai saraci luandu-ma dupa imbracaminte, insa asta e doar prima impresie! Trebuie sa dorm acum, cele noua luni pe vas plus zborurile se fac simtite din plin!
Ne primeste familia ei cu o masa bogata in :"mantii" alte minuni si o gramada de fructe, pentru ca asa e traditia la ei cand au oaspeti : "masa trebuie sa fie plina iar musafirii sa manance cat mai mult". Eu de obicei mananc de fac paguba insa acum chiar eram plin, au avut grija de asta cei de la Turkish Airlines. Ce voiam sa fac era doar sa dorm!
 |
| Centrul capitalei, Biskek, Kirghizstan. |
Dormim pana la 18.30 cand ghici ce, e gata iar masa! De data asta mananc tot ce vad in fata, adica pui cu cartofi, facut foarte bine, care are presarat si condimente de-ale lor. Mi se face gura apa chiar si acum cand scriu. Mai stam cat mai stam "la vorba", impropriu spus, eu nu intelegeam nimic, doar ma uitam la ei, imi mai traducea Lylia din cand in cand, mai ales atunci cand se radea mai tare gen :"atunci cand cineva se insoara si vine la fata acasa, trebuie sa arate familiei fetei cum se munceste in gradina si ca stie sa separe pielea caprei de carne". M-am linistit cand am auzit ca glumeau si ca astea erau traditii vechi care acum nu se mai practica! Ni se face de somn, insa am zis sa urmarim un film inainte. Ne uitam la jumate' insa parca e mai bine sa dormim!
A doua zi ne trezim ne trezeste Adelia, nepotica Lyliei cum ca e ora 10:30 si ca micul dejun e gata, sa coboram la masa. Ne asteapta cate o portie mare de lapte cu "ceva" care nu stiu ce era dar pareau cumva a fi un fel de cereale. Puteam de asemenea alege branza sau smantana, apoi un gem de capsuni foarte bun!
Planuisem sa mergem pe munte azi insa vremea nu prea ne sustine, pare ca o sa ploua deci ramane pe maine. Astazi trebuie doar sa gasim o frizerie care sa inteleaga cum vreau sa ma tund si apoi cina in oras alaturi de o sora a Lyliei si sotul acesteia. Suna bine, poate poate si un selfie!
Selfie sa faca cine mai poate, ca eu dupa atatea beri, nu mai nimeresc butonul, plus ca nu s-au lasat pana nu am baut si vodka ca doar e facuta cu apa limpede ca cristalul, izvorata din munti". A doua zi mahmureala, durere de cap si culmea, chiar azi era ziua in care veneau musafirii, sa ne faca urari de bine si altele. Ne pregatim, vin primii invitati, trebuie sa-i primim si sa-i asezam la masa. Aici traditiile s-au pastrat. Cel mai invarsta este si cel mai respectat. El sta in capul mesei si tot el primeste cea mai mare bucata de carne. In cazul nostru a fost o femeie, iar datoria ei era sa faca multe binecuvantari si urari. A mai trecut timpul, locurile la masa s-au ocupat si am profitat de acest lucru sa pot face o fotografie care sa ramana si noua, si lor. Se termina ziua, eu bucuros ca nu trebuie sa mai stau in standby, fetele ca s-a terminat cu munca! Pupam toata lumea si situatia revine la normal.
E dimineata! Ne pregatim sa vedem muntele de mai aproape. Ma gandeam ca o sa urcam pe culmi, insa n-am putut urma, vremea s-a schimbat radical. Aici muntii sunt la o aruncare de bat de oras, iar cea mai apropiata intrare este chiar Parcul National Ala-Archa, care face parte din Lantul Muntos Tian Shan si se intinde pe o suprafata de 200 km patrati. Tot aici am vazut si faimoasele yurt-uri, poate nu chiar cum erau ele in vremurile trecute, insa cat de cat aproape de stilul traditional.
A fost o plimbare placuta, dar dupa cum spuneam, vremea nu a tinut cu noi si a trebuit sa ne intoarcem. A inceput sa ploua si e frig, bine ca n-a tinut mult, iar a doua zi dupa, soarele era foarte puternic. Poate prea puternic pentru ca zilnic aveam dureri de cap.
Sa revenim la oras :
Aici, la fel ca si la noi, e o mare birocratie. Trebuie sa umbli din birou in birou pentru cateva hartii. Mai problematica e obtinerea vizei, cu atat mai mult cu cat nu prea erau familiarizati cu Romania.
Umblam peste tot in orasul asta vast si pe de o parte ma bucura, pentru ca mai pot surprinde cateva cadre insa traficul aici e ingrozitor! Cred ca sunt mai multe masini decat oameni pe strada si mi-am pus intrebarea de ce. Raspunsul a venit de la Lilya care spune ca "
aici orice fraier poate obtine carnetul de conducere, nu exista asigurare pentru masina, benzina este mai ieftina decat in Romania, aproape jumatate de pret, deci costurile pentru a avea o masina sunt mici. Plus ca s-au adus multe masini cu volan pe dreapta din Japonia, aia voiau sa scape de ele iar cei de aici le-au luat mai ieftine. Numarul masinilor s-a dublat de la un an la altul, iar intersectiile nu mai fac fata! De ceva timp s-a interzis importarea masinilor cu volan pe dreapta doar pentru a scadea numarul de masini!".
Un alt aspect care te scoate din minti daca esti sofer pe strazile din Bishkek sunt asa numitele "Masrutki". Ce este aceasta "masrutka"? E un tip de microbus, vechi, care transporta oamenii pe diferite rute ale orasului. Si cum afacerea e profitabila, sunt foarte multe, extrem de multe. Concurenta nu prea au pentru ca orasul dispune doar de cateva troleibuse vechi care nu fac fata numarului de oameni.
Desi Kirghizstanul are 5 milioane de locuitori, majoritatea s-au aglomerat spre Biskek, capitala fiind cel mai important centru economic a tarii, asa cum si este normal sa fie. Multi studenti vin din toate partile tarii pentru a primi aici o educatie. Din cate am observat sunt foarte multe universitati si foarte multi, dar foarte multi oameni tineri, studenti. O fi asta un lucru bun, n-o fi, nu stiu, insa ce stiu este ca orasul este prea aglomerat pentru a putea avea confort in masina.
Orasul este foarte intins (cel putin asa mi s-a parut mie), nu are cladiri construite pe inaltime, ci blocuri joase si multe case!
Au cateva fast-fooduri care poarta numele de Begemot, gen McDonalds, asa zic ei, pentru ca hamburgerii seamana ca forma cu faimosii din MC, insa gustul lasa de dorit, sau poate astia sunt mai buni, ca-s mai "naturali". N-ai unde sa te asezi la masa, singura optiune e "take away". Nu i-am incercat decat o data si ii prefer pe cei romanesti, sincer.
Am fost si in cateva bazare (si in unul foarte cunoscut, numit Osh Bazar) sa vad cum sunt comerciantii. Poti gasi orice aici, de la legume si fructe pana la televizoare plasma cu diagonala de 2m. Ca in orice alta tara (cel putin din Asia) toti vor sa-ti vanda, sa cumperi de la ei si te abordeaza in limba lor cum ca au produse bune si ieftine, insa bucuria mea ca nu inteleg si pot trece mai departe!
Sunt reticienti cand vad aparatul foto si vor sa se ascunda, nu se lasa fotografiati asa ca am incercat sa suprind cateva instantanee de la mare distanta, din locuri in care nu ma pot vedea.
Moneda locala se numeste Som (se scrie diferit in limba lor, insa asa se aude) iar cursul valutar este de 68-70 Som = 1 Dollar.
De-ale gurii :
Au multe retete de-ale lor, traditionale si nu folosesc prea multe chimicale, spre deosebire de europeni si/sau americani.
Ingredientele se cumpara din bazare de genul care vi le arata eu in pozele din dreapta, iar mancarea este buna, insa parca nu asa gustoasa precum in Europa. Cred ca este bun stilul lor de viata pentru ca daca ii vedeti pe cei tineri, ziceti ca-ti toti trasi prin inel, nu vezi oameni obezi sau care sa aiba probleme cu greutatea.
Cersatori : da, au, insa din ce am observat eu, si pare ciudat, stiu, nu sunt kirghizi ci sunt rusi, se disting pentru ca fata ii da de gol!
Si cum Kirghizstanul nu consta numai in capitala sa, adica Bishkek, am zis sa o luam usor usor sa vad si eu frumusetile locului.Ne indreptam spre Lacul Issyk Kul, care in traducere inseamna "Lacul cald" pentru ca nu ingheata in timpul iernii, si care este "perla" acestei tari, in timpul verii acest lac serveste drept loc de relaxare si de tratament, iar plajele lui sunt pline de oameni din intreaga tara.
Pana sa ajungem totusi la acest lac, mi-am bucurat ochii cu peisaje frumoase intradevar, insa ele ascund si seceta si saracie.
 |
| Peisaj in Kirghizstan |
Drumul pana acolo serpuieste printre munti, o buna bucata din el este foarte bun, fiind asfaltat recent de catre China, pentru a favoriza exportul, insa el serveste doar pentru a face legatura interna in puncte cheie ale regiunii, case nu se pot construi aici datorita pamantului arid si dealurilor abrupte.
Revin la subiectul cu pretul petrolului. Am pus 30L de benzina si am facut 520 km. A costat 1340 Som si la un calcul care l-am facut atunci, iesea ca pretul in Dolari ar fi de 20$. Cred ca aceiasi cantitate de benzina in Romania m-ar fi costat dublu!
Una peste alta, mi-a prins bine vacanta in Kirghizstan dar spun sincer ca nu m-as putea obisnui aici. M-am invatat cu agitatia, dar cu aia organizata, m-am invatat cu caldura, dar acolo unde e umiditatea mai scazuta.
Mai am putin si ma intorc in Romania, parca acum mi s-a facut dor de Bacau! :))
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu