Iraq, locul in care un aparat foto este mai periculos decat o mitraliera!

V-am promis ca o sa scriu povestea apusului de soare de aici din Iraq. O sa incept prin a va introduce scurt in subiect.

Ieri am vazut acest superb apus de soare si am zis ca trebuie neaparat sa-l impart si cu voi. Asta aveam planuit pentru azi dupa-amiaza! Sa incept cu inceputul. E vineri, aici vinerea este considerata zi sfanta, cum e la noi duminica (sau cum era, ca acum...).Ma trezesc dis de dimineata, ii ajut pe cei de la bucaratie, pentru ca doar ei lucreaza vinerea, restul au zi libera. Se face 12:00, mancam, ajung apoi prin imensul bazar, imi fac o idee despre el si despre oras, dar o sa o scriu cu alta ocazie.

Ajungem acasa, imprumut laptopul si un stick de internet catorva muncitori care voiau sa vorbeasca cu familiile (e bine sa te stiue de baiat bun), se face ora 18:00, se pune apoi masa, ii ajut, mancam si ma grabesc pe acoperis sa prind apusul. Ajung sus, schimb lentila, setez aparatul si ma pun linistit pe pozat. Nu trec 2 minute si aud fluieraturi si vad semne din maini. Cativa soldati aflati intr-o cladire alaturata, la vreo 50 m, ma somau sa iau aparatul si sa cobor. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez! Am vazut apoi ca unul din ei (probabil comandantul) a plecat de acolo si venea spre cladirea unde eram eu. Am facut o scurta judecata si am decis ca e mai bine sa ma duc sa vorbesc cu el, sa-i explic ca vreau doar sa fotografiez apusul. Ajunge la coltul cladirii, ajung si eu la el, zice ceva in limba lor, ii zic ca as dori sa vorbim in engleza pentru ca nu le inteleg limba, a inceput cu o serie de intrebari ca la interogatoriu: "Ce cautai sus pe cladire?", "De unde esti?", "Cum te numesti?" Eu in timpul asta ma uitam cand in ochii lui, cand la mitraliera. Ii zic cu o voce tremuranda ca in cladirea pe care eram locuiesc, si ca voiam doar sa fotografiez apusul (intre timp i-am aratat si poza), ca sunt din Romania, si ca numele meu este Mihai Enasel. Mi-a zis apoi intr-o engleza stalcita :"Romanian no problem!, Arabian, problem!"; "You no problem, you can go". I-am multumit si m-am intors pe acoperis pentru a-mi continua "treaba" de data aceasta dintr-un loc mai ferit de ochii lor (sau cel putin asa cred eu).

Muncitorii care au vazut ca am vorbit cu soldatul m-au intrebat curiosi si fricosi ce s-a intamplat, le-am explicat, iar dupa 5 minute, inima mi-a revenit. E o experienta unica ce am trait eu azi!

Cam asta este povestea acestui superb apus de soare aici in orasul Sulaymaniyah din regiunea Kurdistan din Iraq.