Calatoria care-mi va schimba cursul vietii.

Am sa va povestesc drumul meu din Romania pana una din regiunile Iraqului. 

Plecam din Bacau in jurul orei 08:30, e miercuri dimineata, pe la ora 12:00 ajunsesem deja in Bucuresti, iar la ora 15:00 treceam podul peste Dunare la granita cu Bulgaria.

Primele ore de traversat Bulgaria mi s-au parut superbe, sosele destul de late ce traversau muntii si padurile, apoi doua campuri de panouri cu celule fotovoltaice pareau sa deschida calea spre o tara prospera si dezvoltata, si sa-mi faca mie o impresie buna despe vecina noastra. Nu la scurt timp, parerea mi s-a schimbat brusc! Case darapanate dar locuite, sosele inguste si bombardate de gauri faceau ca parerea mea initiala sa mi se para a fi gresita.

Suntem tot in Bulgaria, ajungem intr-un punct in care se faceau reparatii ale drumului, a trebuit sa-l ocolim folosind unul dezafectat. Este probabil cel mai prost drum pe care mi-am imaginat vreodata ca-l va traversa un autocar! Intr-o curba, bara fata a atins pamantul, iar la 10m distanta era sa ramanem suspendati datorita diferentei de nivel. Sper totusi ca acel drum a fost doar o scurtatura a soferilor si ca nu este cel oficial de a ajunge in Turcia sau Grecia.

S-a intunecat. Am ajuns la vama. Ca deobicei bulgarii ii rup la bani pe soferi. Dupa nici 20m ajungem la vama turcilor. Ne dam jos, ne verifica bagajele si plecam, insa nu am putut sa nu observ diferentele intre cele doua vami.

Ca tot vorbeam despre diferente, imediat dupa vama, strazi cu trei benzi pe sens incep sa apara. Puteai sa mergi si cu 200km/h si nu cred ca puteai intampina probleme. La vreo 260 si ceva km distanta de granita cu saraca Bulgarie, vezi imediat cum deschizi ochii din somnul care nu te lasa in pace, frumosul oras Istambul, este maret, chiar glorios as putea spune. Pe de o parte imi pare bine ca l-am vazut noaptea, dar regret ca nu l-am putut admira ziua. Am schimbat autocarul si am plecat cu promisiunea ca ma voi reintoarce!

Din cate se pare, ne indreptam acum spre capitala, Ankara. Dovada a infrastructurii dezvoltate sunt milioanele de tiruri pe care le depasim. Deocamdata n-am decat cuvinte de lauda despre Turcia, pana si ceaiul pe care lam baut intrun popas a fost incredibil de bun! Imi las putin deoparte foaia pe care scriu pentru ca am in stanga si in dreapta peisaje superbe.

Revin mult de uimire. Practic vad cum casele „cresc” pe dealuri precum cipercile dupa ploaie. In Ankara criza nu exista, se construieste in draci si cu un stil aparte! Nu am vazut ceva asemanator in Europa. Suntem la jumatatea distantei si ne continuam calatoria spre „centrul pamantului”.

Autocarul in care suntem are ecrane incorporate in fiecare scaun, din meniul lor poti alege din cateva filme turcesti (din pacate), au si o galerie de fotografii , dar si jocuri. Acum ii invat pe cei de langa mine cuvinte in engleza pentru ca este un joc care iti scrie cuvantul in limba engleza, iar tu trebuie sa-l asociezi cu o imagine din cele 6 de pe ecran. Ma intreaba intro engleza de la Cleja, iar eu le zic ce inseamna in romana. E distractiv, deocamdata. Traversam aproape in intregime marea Turcie si observam ca pare a fi mai saraca in paretea estica.

Am ajuns la granita cu Iraq. Este ora 2:00, trecem de vama turca, dar apare o problema a sistemului (informatic) si nu ne pot lasa sa plecam. Credeam ca se va rezolva rapid, dar se face ora 7 (soarele este de vreo 2 ore pe cer) si nu stiu cand vom mai pleca de aici. In jurul nostru doar turci si arabi, ma simteam ca o oaie intre lupi. Fiecare suflare o percep ca pe un zgomot de 120DB, iar ochii nu pot privi in acelasi loc mai mult de 10 secunde. E normal dupa atatea nopti nedormite. Mai avem de parcurs cateva sute de kilometri, insa acum nu imi doresc decat sa ne miscam. Este ora 9 A.M. temperatura : 38 grade Celsius, ajungem in vama Iraq. Predam pasapoartele, se uita putin suspicios, ma intreaba „gavarin ruski” sau ceva de genu asta si i-am zis ca nu, dupa ce ne pun stampilele, ma cheama tot pe mine ca sa ii strig pe ceilalti, dupa nume si sa le inmanez pasapoartele. Ne controleaza bagajele si plecam mai departe cam vreo 400km de granita.

Acum suntem undeva la intrarea intr-un oras numit Pirde, termometrul arata 46 grade Celsius ,iar ceasul este 15:30. Trecusem prin periferia unui alt oras si observasem ca 99% dintre masini au culoarea alba iar taxiurile mustar deschis.Tot aici cred ca am vazut filiale ale tuturor marcilor de masini. Se pare ca viata mea a luat o turnura rapida, dar care imi va aduce beneficii.

Trecem din oras in oras, iar la fiecare intrare si iesire exista cate un punct de control. Soldatii stau cu mitralierele si opresc masinile pentru a verifica pasapoartele. In unele zone din oras sunt la fel puncte unde soldatii stau cu miltraliera in brate iar oamenii trec pe langa ei ca fiind ceva normal.

Dupa mai bine de 60 de ore de mers cu autocarul, ajungem intr-un final la destinatie. Romanii ajunsi dinaintea noastra ne asteptau in usa cladirii unde voi sta si eu de acum in colo. Ne era pregatita o masa si cate o doza de bere. Mi-a placut mancarea si nu cred ca o sa fie probleme in priviinta asta! A doua zi ne-am apucat de lucru, si intr-adevar caldurile de aici sunt cu mult mai mari decat o vara torida din Romania! Am plecat slab de acasa, sa vad cand ma intorc daca situatia se va schimba in bine sau in rau!

Ma culc acum ca maine la 5:00 ma trezesc, la 6:00 incepe munca! V-am lasat, ne auzim cand mai putem ca aici am net cu portia! نحييكم أيضا!

P.S.: Eram foarte obosit cand am scris articolul, chiar si acum cand l-am mai corectat sunt obosit, asa ca imi cer scuze pentru unele greseli daca apar sau pentru incoerenta.