CERCETAŞII INVITĂ BĂCĂUANII
LA REDESCOPERIREA FRUMUSEŢII LUCRURILOR SIMPLE
Organizaţia Naţională „Cercetaşii
României” invită băcăuanii duminică, 8 mai 2011, la un eveniment intitulat
simbolic „Festivalul Luminii”. Acesta va avea loc în Piaţeta Casei de Cultură
„Vasile Alecsandri”, începând cu ora 21. O dată cu lăsarea întunericului,
piaţeta se va lumina doar de la cele 3000 de lumânări în „gulguţe” (cutii din hârtie pliate în tehnica origami),
iluminatul public în zonă fiind oprit. Tema centrală a festivalului este
“Frumuseţea lucrurilor simple”.
„Vrem să oferim
băcăuanilor două ore în care să se relaxeze, să uite de grijile cotidiene şi să
reflecteze la acele lucruri simple care ne pot face viaţa mai bună” a declarat
Mioara Huşanu, purtătorul de cuvânt al cercetaşilor băcăuani. Cercetaşii au
pregătit o expoziţie de fotografii şi desene, cântece folk, jonglerii cu foc,
atelier de făcut origami. Acestea vor putea fi privite în atmosfera creată de
cele 3000 de lumânări. Festivalul se desfăşoară pentru a doua oară în Bacău. În
plus faţă de anul trecut, lumânările vor fi amplasate şi în Parcul Bacovia (parcul
pătrăţel).

Evenimentul este
desfăşurat sincron în acest sfârşit de săptămână, în alte peste 20 de oraşe din
ţară, printre care Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi altele.
Multumim pentru sustinere!
RăspundețiȘtergereMersi de sustinere!
RăspundețiȘtergere