Atunci cand pierzi ce ai mai drag pe lume !

Atunci cand pierzi pe cineva drag,o persoana de care viata ta depinde, o persoana la care tii enorm si nu ti-ai fi inchipuit viata fara acea persoana, devii imun la cei din jur, la bine la rau. Si asta te face sa iti doresti sa ajungi undeva, sa realizezi ceva, pentru ca nimic nu mai conteaza, ai pierdut ce iti era mai scump pe lume.

Am pierdut-o pe mama acum 2 luni si 3 zile…si imi este la fel de greu ca in prima zi.

Sunt zile cand ma trezesc dimineata si am impresia ca am visat, ca a fost un cosmar,ca mama e langa mine….dar ma uit in jur si nu mai e. Si ma simt atat de complexata ca fiinta uman, pentru ca mintea mea e limitata, si nu pot sa inteleg moarte, sa inteleg ce se petrece dupa, daca exista “ o alta lume”, daca exista altceva dupa ce trupul ramane fara viata.

De multe ori cand ma duc la mormant, stiu ca trupul ei e acolo, si ca e la fel de frumoasa, si nu pot sa inteleg de ce trupul nu ramane viata si ce se intampla cu psihicul, cu sufletul pe care l-am avut cat am fost in viata. Am nevoie sa cred ca exista ceva, ca nimic nu intamplator, si ca mama e ingerasul care ma vegheaza, ma protejeaza si imi vrea binele, cum a facut-o si cat timp a fost langa mine.

Si ma simt atat de neputincioasa ca nu reusesc sa o visez si sa imi amintesc vocea ei. Imaginea ei e tot ce mi-a mai ramas. Nu mi-as fi inchipuit niciodata viata fara ea, imi doream ca ea sa fii prezenta in viata mea.Eram foarte apropiate si petreceam mult timp impreuna, aveam incredere in ea si ea in mine. Am avut o mama model, o prietena buna si o sora in acelasi timp.Voi fi mereu mandra cu ea si va fi un model in viata pentru mine.

Cel mai greu lucru e acceptarea, sa accepti ca nu e persoana respectiva in viata, ca a plecat pentru totdeauna,ca nu mai traieste, ca nu o vei mai auzi, ca nu o vei mai vedea, ca a disparut definitiv si nu sta in puterea ta sa faci nimic, decat sa accepti ca nu mai e, sa te resemnezi si sa traiesti cu amintirea, pentru ca e printre singurele lucruri care ti-au ramas.

Si ma doare cand vad in jurul meu atatia tinerii care nu stiu sa isi pretuiasca parintii, ii trateaza cu indiferenta, ii mint si le e rusine cu ei. Sunt mandra de mama, nu pentru ca era frumoasa, si arata atat de tanara, ci pentru ceea ce a fost ea pentru mine, si pentru ceilalti din jur.

Bucurati-va parintii vostri, pentru ca nu vor fi toata viata alaturi de voi....

Nu stiu cata lumea are rabdare sa citeasca articolele de genul asta, dar pe mine ma ajuta sa ma descarc.