sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Vodca, preţ minim la ruşi

Ca să-i împiedice pe ruşii să cumpere ilegal băuturi alcoolice şi să-şi pună în pericol sănătatea, autorităţile de la Moscova au impus, de la 1 ianuarie, un preţ minim pentru vodcă, relatează AFP.

Preţul minim a fost stabilit la 89 de ruble (2,9 dolari) pentru o jumătate de litru de vodcă, iar măsura a intrat în vigoare chiar de ieri. Prin această măsură autorităţile vor să lupte cu contrabanda cu alcool produs ilegal şi care este vândut la preţuri scăzute.

Potrivit agenţiei Interfax, vânzările pe piaţa neagră ating jumătate din totalul vânzărilor de vodcă în Rusia.

"Intrarea în vigoare a acestei măsuri îi va priva pe producătorii de pe piaţa neagră de principalul lor avantaj - preţul mic", a declarat Dmitri Dobrov, purtător de cuvânt al asociaţiei producătorilor de băuturi alcoolice, citat de Interfax.

În afara consecinţelor economice pentru producători, vânzarea de alcool de contrabandă are consecinţe şi asupra stării de sănătate a populaţiei, provocând anual zeci de decese.


Scrie Evz

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu