Vadim a declarat că toată povestea răpirii jurnaliştilor români în Bagdad a fost doar o manevră a preşedintelui Traian Băsescu şi că extrădarea sirianului, la începutul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, este doar o modalitatea de "a-i închide gura" lui Hayssam.
"Când s-a întâmplat răpirea din Bagdad eu nu am fost deloc păcălit, pentru că am oameni peste tot. A fost un "foto finish" al lui Băsescu cu cei trei jurnalişti. A fost o diversiune, cu scopul de propagandă şi de a pune mâna pe averea lui Omar Hayssam. Când ăla a început să ciripească în Siria, Băsescu a făcut o vizită fulger acolo. Acuma ca să îi închidă gura de tot, vor să-l aducă în ţară. Este imprudent ce se va întâmpla cu Hayssam acolo, e mai sigur să-l aducă aici", a declarat Vadim la Realitatea Zilei.
Vadim s-a arătat neîncrezător în extrădarea lui Necolaiciuc, şi asta din cauză că "statul român nici nu ştie unde este acesta".
"Eu cred că Necolaiciuc nu va fi adus în ţară pentru că nu l-au găsit. Necolaiciuc e văr cu nevastă-sa. Băsescu de cinci ani ne vinde numai minciuni", a rezumat preşedintele PRM.
Scrie Realitatea
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu