Un copil de 10 ani învaţă pentru 16 discipline

Şcoala românească, nereformată de 13 ani, are nevoie de „o curăţenie generală” în manuale şi materii, cred specialiştii din educaţie. Orarul elevilor este prea încărcat, cu materii prea multe şi inutile, copiii sfârşesc prin a toci lecţii de pagini întregi din care nu rămân cu nimic, manualele sunt îmbâcsite, pregătirea unor profesori este în doielnică, mijloacele materiale de învăţare sunt limitate. În acelaşi timp, există elevi care au făcut performanţă tocmai datorită sistemului riguros şi a profesorilor pregătiţi.

Asta, chiar dacă ultima reformă curriculară completă a fost începută în 1997, când la şefia Ministerului Educaţiei se afla Andrei Marga.De atunci a trecut mai mult de un deceniu, timp în care s-a aşternut praful pe documentele ministerului. Este adevărat că, în ultimii ani, cu chiu, cu vai s-a mai tăiat din materie, însă specialiştii susţin că nu suficient.

Ultima modificare în orarul elevilor a fost făcută anul trecut, de fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu, care a redus numărul de ore săptămânale la 28-30, de la 36-38, şi a început centrarea programelor pe formarea de competenţe. „Următorul pas este reevaluarea cantităţii de materie şi elaborarea manualelor pentru că, din păcate, profesorii noştri sunt foarte legaţi de ele”, crede Andronescu.

Chinul începe la clasa a IV-a

Profesori, experţi, părinţi, reprezentanţi ai ministerului, cu toţii recunosc că trebuie făcută o schimbare, în măsura în care şi învăţământul românesc trebuie să se axeze pe dobândirea de competenţe, aşa cum cer normativele Uniunii Europene. Foarte puţini au curajul să arate cu degetul spre materiile care nu mai au ce căuta în şcoli. Ce trebuie să dispară din cărţi şi ce lucruri bune mai putem păstra din sistemul românesc este întrebarea pe care şi-o pun toţi.

Dacă în clasele I-III, elevii învaţă doar matematică, limba română, o limbă străină, ştiinţe ale naturii, educaţie fizică, eventual şi informatică, din clasa a IV-a, bretelele ghiozdanului se întind la maximum. Astfel, un copil de 9-10 ani are de acumulat cunoştinţe de matematică, limba română, istorie, geografie, ştiinţe, artă plastică, o limbă străină, de obicei engleza, informatică, educaţie civică, religie, muzică şi educaţie fizică. În total, 28 de ore.

La gimnaziu, în orarul şcolar mai apar câteva obiecte: biologia, chimia, fizica, a doua limbă străină, se mai adaugă, eventual, mai multe ore la materiile deja existente. Liceenii au posibilitatea de a alege şcoala în funcţie de profil, real, uman, tehnic, vocaţional. Timp de 30 de ore pe săptămână, aceştia aprofundează materii de profil. Specialiştii în educaţie cred însă că liceele româneşti nu sunt suficient de specializate, iar elevii ajung să tocească materii inutile

.

MOŞTENIREA

„Mafia celor care tipăreau manuale”

În 1990, elevii au câştigat o zi liberă pe săptămână, când sâmbăta a fost scoasă din „orar”. În schimb s-au pricopsit cu cinci zile mai încărcate. Există şi voci care cred că problema supraîncărcării programului se poate rezolva dacă sâmbăta ar fi zi de carte. Cristian Haţu, expert al Societăţii Academice Române, crede că unul dintre motivele pentru care programa a devenit atât de greoaie e lipsa de control asupra persoanelor care au întocmit curriculumul.

„Nu a existat nicio presiune externă asupra acestora. Comisiile erau formate, în general, din profesori universitari şi astfel, vedem că multe elemente care se învaţă în facultate de fapt au pătruns la liceu”, e de părere specialistul.

„Când s-au făcut programele în ’97 şi s-a stabilit numărul de ore pentru fiecare disciplină, au câştigat inspectorii. A existat un fel de mafie a celor care puteau să-şi tipărească manuale şi-şi apărau materiile”, spune profesorul bucureştean Gheorghe Rădulescu.

EXEMPLUL ALTORA

După ce programă se educă elevii din şcolile ţărilor dezvoltate

Pentru „descongestionarea” programei şcolare, oamenii din sistem propun o metodă simplă: să ne uităm în curtea vecinilor şi să luăm ce e mai bun de la fiecare. „Şcoala românească a fost întotdeauna mai apropiată de cea germană şi de cea franceză, şi nu e rău. Şi noi avem o şcoală europeană, pe care trebuie deci să o aliniem cerinţelor europene şi chiar este indicat să iei ca model ţări care au un boom economic”, crede Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei.

Să nu se schimbe tot

Cu toate acestea, specialişti din educaţie nu cred că trebuie aruncat totul la gunoi. Unul dintre aceştia este şi Gheorghe Rădulescu, profesor de română şi unul dintre cei care au lucrat la reforma curriculară din 1997.

„Tradiţia şcolii româneşti trebuie păstrată pentru că elevii buni şi foarte buni au făcut foarte bine faţă cerinţelor. Ca şi în ţările europene, pe primul loc ar trebui să fie cunoştinţele de IT, apoi limbile străine, şi nu vorbesc aici doar despre engleză. Să fie şi italiana, spaniola, germana. Să revină sportul în curriculum şi să existe o disciplină separată - ştiinţa mediului şi a sănătăţii”, crede profesorul Rădulescu.

O altă practică ce ar trebui preluată de la ţările UE este digitalizarea curriculei, e de părere Ştefan Vlaston, preşedintele Edu Cer. „E important ca profesorii şi elevii să aibă acces la manuale, culegeri, caiete de lucru, teste de control, itemi de evaluare, într-un portal gestionat de minister şi oferit gratuit”, crede acesta, iar măsura o trece în lista de priorităţi, fiind cerută şi de Uniunea Europeană.

Programa şcolară a altor ţări nu presupune neapărat reducerea disciplinelor, ci unirea acestora în materii comune.

• În Germania, elevii studiază în jur de 12 discipline, între care: două-trei limbi străine, fizică, biologie, chimie, ştiinţe sociale, matematică, muzică, artă, istorie, germană, geografie, religie sau etică.
  
  
• În Franţa, copiii se axează pe patru domenii principale: franceză, matematică, ştiinţe exacte şi ştiinţe umane. Materiile sunt cuplate în domenii interdisciplinare, astfel că elevii învaţă: istorie/geografie/ educaţie fizică sau ştiinţe/ tehnologie, arte/muzică, limbi moderne, matematică, franceză şi educaţie fizică.
  
  
• În Italia, micuţii de şcoală primară studiază italiană, engleză, geografie, istorie, matematică, şti in ţe, tehnologie, muzică, artă, educaţie fizică, tehnologia infor maţiei şi catolicism. La gimnaziu, se mai adaugă şi a doua limbă străină. Abia la liceu începe specializarea elevilor, care pot alege între liceele tehnice, normale, de limbi străine, şcoli profesionale, pedagogice şi liceele de artă, evident, după ce susţin un examen de admitere.
  
  
• În Anglia, Wales şi Irlanda de Nord, în şcoala primară şi în gimnaziu există trei mari domenii de învăţare: limba engleză, matematică şi ştiinţe. Pe lângă acestea, elevii mai studiază şi design şi tehnologie, istorie, geografie, limbi moderne, muzică, artă şi design, educaţie fizică, religie şi educaţie civică. „În liceele britanice, din câte ştiu, în ultimii doi ani, se reduce materia şi astfel devine mult mai specializată. Dar acest lucru micşo rează posibilităţile elevilor în alegerea facultăţii şi nu se mai pot axa decât pe cele care au legătură cu materia studiată”, punctează Ecaterina Andronescu.
  
  
• În Spania, curriculumul este foarte simplificat. Elevii învaţă până la liceu doar limba spaniolă şi, eventual, a doua limbă oficială (catalană, de exemplu), o limbă străină, filosofie, educaţie fizică, istoria Spaniei, religie şi un opţional (a doua limbă străină, tehnologia informaţiei). La liceu, în funcţie de profilul ales, elevii învaţă doar până la patru discipline.
  
  
• În SUA, în general, comunitatea locală decide ce obiecte vor să fie studiate de elevi. În general, aceştia studiază engleză, matematică, studii sociale, ştiinţe exacte, educaţie fizică şi artă. Profesorii însă pot dezvolta programa, în funcţie de cererile copiilor.

"Şcoala românească a fost întotdeauna mai apropiată de cea germană şi de cea franceză, şi nu e rău. Şi noi avem o şcoală europeană, pe care trebuie, deci, să o aliniem cerinţelor europene, şi chiar este indicat să iei ca model ţări care au un boom economic",

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei

Scrie Evz