joi, 17 decembrie 2009

Un mare deget pentru poporul suveran

Victor Ciutacu - mare om mare caracter- comenteaza pe blogul sau (si o face foarte bine) despre numirea in functia de premier a "marelui" Boc.

"În joia flăcării mov a-nceput marea reconciliere naţională. Noul premier e vechiul, demisul, interimarul, ieşitul din termen, umilul, slugarnicul şi, nu în ultimul rând, penibilul Boc. La vremuri de criză grea, Băsescu ne umple frigiderele de carne.

În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă unul dispus să-ndure (la început) miştourile şi (după aia) ura populară şi să mai şi fie fălos ca măgarul la trăsură, atunci era păcat de la Dumnezeu să nu-l folosească. O să-i treacă şi guvernul, Iudele-s de găsit la tot pasul. Iar noi o să avem treabă. Cu şeful mafiei personale a lui Năstase din ce în ce mai înstelat pe umeri (şi la fel de independent de logică), cu parvenita de Nuţica moţ în vârful grămezii de tupeu, cu rozaliul Adriean la ţuţuroiul lovelelor şi, nu în ultimul rând, cu titlu de premieră (întru fericirea însetaţilor de sânge), judecători de vârf băgaţi în malaxorul DNA. A vrut putere absolută, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie, amin!"

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu