Liderii PD-L şi UDMR s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre formarea guvernului, aceasta fiind cea de-a treia rundă de negocieri între cele două formaţiuni. "Este posibilă o coaliţie mai restrânsă PD-L-UDMR, dar în continuare am dori o coaliţie mai largă, cu participarea PNL", a declarat Marko Bela, precizând că în cadrul întâlnirii s-a stabilit că se poate merge şi în această formulă restrânsă, deşi nu este de dorit aşa ceva într-o perioadă de criză economică.
Emil Boc şi Marko Bela au susţinut că au discutat doar despre "principiile" de guvernare, nu şi despre structura viitorului Executiv sau împărţirea portofoliilor.
Cei doi au mai declarat că au analizat mecanismele de funcţionare a unei posibile coaliţii, plecând şi de la experienţa ultimilor ani.
Minorităţile şi "independenţii"
Preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc, a spus că majoritatea PD-L-PNL-UDMR-minorităţi-independenţi este una confortabilă şi că încă aşteaptă un răspuns din partea liberalilor.
PNL ar urma să dezbată, din nou, problema intrării la guvernare sau a rămânerii în opoziţie în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului.
Preşedintele liberal Crin Antonescu s-a opus intrării la guvernare într-un Executiv "marionetă" al lui Traian Băsescu şi asta în pofida unor presiuni dinspre organizaţiile judeţene care doresc să revină la putere. El a cerut şi a obţinut, în unanimitate, un vot de încredere din partea Biroului Politic Central al partidului şi a fost mandatat să poarte eventuale negocieri politice.
Liberalii au spus că aceste negocieri nu pot avea loc înainte de decizia Curţii Contituţionale de validare a alegerilor prezidenţiale. În plus, liberalii au revendicat postul de premier. La începutul săptămânii trecute, fostul preşedinte PNL şi fost şef al Executivului, Călin Popescu Tăriceanu a fost contactat de Traian Băsescu în vederea unor discuţii despre guvern.
În contextul refuzului venit deocamdată din partea liberalilor, o altă variantă de lucru constă în alcătuirea unei formule guvernamentale PD-L-UDMR, la care să fie anexate minorităţile şi grupul independenţilor condus de ex-pesedistul Gabriel Oprea.
Doar două voturi le-ar mai lipsi democrat-liberalilor pentru a trece prin Parlament o astfel de formulă, voturi care sunt uşor de obţinut prin racolarea unor parlamentari de la PNL şi PSD.
Liderii PD-L s-au întâlnit ieri şi cu reprezentanţii grupului parlamentarilor independenţi, iar vineri
au avut discuţii şi cu deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor din Parlament.
Boc, premierul etern
El a menţionat că democrat-liberalii sunt dispuşi să discute cu cei de la PNL şi să negocieze, mai puţin în privinţa funcţiei de premier, care a fost stabilită prin votul cetăţenilor, la alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a precizat ieri seară, la Antena 3, că Emil Boc ar putea fi propus din nou ca premier, chiar dacă Liviu Negoiţă este în continuare în procedură parlamentară.
Întrebat dacă ar putea să fie din nou premier Emil Boc, Flutur a răspuns: "Dacă mă întrebaţi pe mine personal, categoric da! (...) Este un om care a probat şi care sunt convins că poate proba în continuare, dar vom vedea".
Flutur a mai susţinut că sunt multe semnale că şi Partidul Naţional Liberal va veni la masa discuţiilor, însă a adăugat că "dragoste cu forţa nu face nimeni".
Nimeni nu vrea anticipate
Preşedintele PD-L Emil Boc susţine că, în şapte-zece zile de la validarea alegerilor prezidenţiale de către Curtea Constituţională, va fi instalat noul guvern. El s-a arătat extrem de optimist în privinţa votului de învestitură al Parlamentului, avansând ipoteza trecerii oricărei formule guvernamentale. Motivul: nimeni nu vrea alegeri anticipate în acest moment, ca atare, aleşii vor aproba echipa guvernamentală, oricare ar fi aceasta.
Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, astfel că, pentru asigurarea acestei majorităţi, sunt necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.
PD-L, UDMR, grupul minorităţilor şi parlamentarii independenţi au, în acest moment, împreună, 234 de voturi. PD-L are 166 de deputaţi şi senatori, UDMR - 31, grupul minorităţilor are 18 deputaţi, iar din grupurile de independenţi fac parte 14 deputaţi şi cinci senatori.
Un guvern PD-L-PNL-UDMR ar aduna 276 de voturi, în condiţiile în care liberalii au 79 de parlamentari. Dacă lor li s-ar adăuga minorităţile şi independenţii, viitorul executiv ar avea o majoritate confortabilă de 313 voturi.
Sursa : Evz
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu