vineri, 18 decembrie 2009

Datori cu 7 miliarde de euro

Am importat mai mult decât a exportat cu şapte milioane de euro. Potrivit datelor Eurostat, deficitul comercial total al României, a fost în primele nouă luni ale anului de 7 miliarde euro, fiind al şaselea ca mărime din UE.

Totodată, cele mai recente date ale INS arată că, în primele zece luni ale anului, indicatorul s-a redus cu 61,03%, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2008, la 7,859 miliarde de euro.

Şi asta
pentru că România a importat în primele zece luni, cu 35,7% mai puţin decât în perioada similară din 2008, respectiv 31,76 miliarde euro, şi a exportat cu 18,1% mai puţin, de 23,9 miliarde euro.

În ceea ce priveşte statele membre care au înregistrat cele mai ridicate deficite, acestea sunt:
  • Marea Britanie (69,9 miliarde euro),
  • Franţa (38,6 miliarde euro),
  • Spania (36,8 miliarde euro),
  • Grecia (21,6 miliarde euro)
  • Portugalia (13,5 milairde euro).
La polul opus, cele mai mari excedente au fost înregistrate în:
  • Germania (91,7 miliarde euro),
  • Irlanda (29,7 miliarde euro),
  • Olanda (27,9 miliarde euro)
  • Belgia (11 miliarde euro).
Datele Eurostat mai arată că exporturile statelor membre către state precum Rusia, Turcia, Brazilia, Coreea de Sud sau SUA au scăzut puternic în perioada analizată.

Sursa : Evz

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu