miercuri, 30 decembrie 2009

Băsescu face bancuri pe seama corupţiei

Traian Băsescu face singur haz de ceea ce s-a ales de promisiunea ţepelor din Piaţa Victoriei. Corupţia nu va fi niciodată eradicată în România, cel puţin nu în "mandatul" lui Dumnezeu.

În "vizită" la noua sa televiziune preferată, OTV, preşedintele s-a ţinut de glume. Băsescu a povestit un banc în care protagonişti erau el, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, care s-au dus la Dumnezeu pentru a primi răspunsuri la anumite întrebări.

"Se duc Obama, Medvedev şi Băsescu la Dumnezeu. Primul, Obama: «Doamne-Dumnezeule, când iese America din criză?». Dumnezeu trimite îngeraşii în spate, calculează ei, vin după două minute, îi spun la ureche, Dumnezeu îi spune lui Obama: «Nu în mandatul tău!».

Pleacă Obama amărât, vine Medvedev: «Doamne-Dumnezeule, când o să ajungă Federaţia Rusă să fie din nou putere globală şi superputere a lumii?» Dumnezeu trimite îngeraşii, se duc ei şi vin după două minute, îi spun lui Dumnezeu la ureche, iar Dumnezeu spune: «Nu în mandatul tău». Vine şi Băsescu: «Doamne-Dumnezeule, când o să reuşesc să scap ţara de corupţie?» Trimite Dumnezeu îngeraşii, se duc ei. Trece o jumătate de oră, trece o oră, trec două, trec trei, după cinci ore vin îngeraşii cu penele zburlite, îi spun lui Dumnezeu ceva la ureche şi Dumnezeu îi spune lui Băsescu: «Băsescule, nu în mandatul meu»", a spus amuzat preşedintele.

Moderatorul emisiunii i-a spus şi el un banc. "Dumneavoastră şi cu Geoană pe un vapor şi începe furtuna, taifun, uragan sau cum se cheamă asta în limbaj marinăresc. Vaporul se scufundă. Întrebarea: cine se salvează?", a spus moderatorul.

"În orice caz, eu aş avea mai multe şanse, că ştiu să înot", a răspuns Băsescu. "Poporul român", a venit însă replica moderatorului, care a stârnit îndelungi hohote de râs din partea preşedintelui.

Lacrimi "sincere"

Băsescu a evocat şi celebra scenă a retragerii lui Theodor Stolojan din cursa prezidenţială din 2004, susţinând că lacrimile sale au fost sincere.

"Au fost foarte sincere. Mi se părea că se prăbuşeşte proiectul (Alianţei PNL-PD). Foarte sincer! Nu am putut să mă abţin. Era un proiect politic frumos şi mi s-a părut că se prăbuşeşte. Nu mă vedeam în măsură să-l înlocuiesc pe Stolojan atunci", a comentat el.

El a adăugat că, în momentul retragerii lui Slolojan din cursa prezidenţială, acesta era cotat cu mai multe şanse în sondajele de opinie decât el. "Conform sondajelor, Stolojan stătea mult mai bine decât mine la momentul la care a abandonat cursa", a mai susţinut şeful statului.

Sursa : Evz

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu