"Dumitru Sechelariu slugăreşte la Băsescu, pentru un cazier curat
Sechelariu iubeşte să fie slugărit. Şi Briliantei îi place să aibă slugi. Ca nişte stăpâni de sclavi ce se află, Cârnăţarii au descoperit tranzitivitatea slugărelii. Adică îşi pun lingăii să renunţe la pauza de cafea şi să-i pupincurească şi pe alţii. Astfel s-a ajuns ca, dacă nu e vreun Sechelariu de lins, bieţii oameni să fie trimişi la curţile altora.
Anul 2009 a început cu Stavarache, la adresa căruia nu mai încetau laudele. Au venit însă alte vremuri, când s-a copt culoarea portocalie. Ţop, cu arme şi bagaje, în slujba PD-L & Băsescu. Şi dă-i, frate, cu limba, de-au ajuns şi pedeleii să râdă de Deşteptarea.
Explicaţia poa’ să stea în speranţa lui Seche că i se rezolvă dosarul de corupţie, care-i stă ca o ghiulea la glezne. De asemena, poa’ să fie doar un interes financiar, da’ e o variantă de care mă îndoiesc. Că, dacă erau doar bani, nu asistam la acte de-astea de fanatism. Şi ar mai fi posibilitatea ca Deşteptarea să-şi dorească să nu se simtă singură, fără stăpân. Adică o acută nevoie de a fi slugă cu orice preţ.
Cel mai îndesat pupincurism îl practică Deşteptarea, motiv pentru care a ajuns cu tirajul la pământ. Dar şi TV Bacău, televiziunea care publică pe imagini textele din ziar, s-a curvăsărit la maximum. Evident, pro-pedele. De la Bibire, am aflat, fără surprindere, şi despre proporţiile dezastrului. "
Postul TV Bacau, care face parte din Trustul Desteptarea (proprietar Dumitru Sechelariu), a fost sanctionat cu somatie publica de CNA pentru ca a promovat numai candidatul Traian Basescu, care a primit 13 ore si 20 de minute de emisiuni electorale, in timp ce ceilalti candidati nu au primit nici un minut.
Sursa : desteptarea.net
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu