„Vreau să arăt că se poate vota de mai multe ori la alegerile prezidenţiale din 2009, adică să fraudezi alegerile şi să nu păţeşti nimic“, susţine Alexandru Grama. Anul acesta, tânărul şi-a propus să testeze vigilenţa şefilor de secţii din Bucureşti, iar în această dimineaţă Alexandru Grama a pornit spre Capitală.
Grama este foarte încrezător că va reuşi să „fenteze” autorităţile deoarece nu se votează cu cartea de alegător, iar actualele timbre autocolante sunt special făcute pentru a permite votul multiplu.
„N-am păţit nimic în 2004. Am fost anchetat vreo 10 ore pentru că am încălcat legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Nu am vrut decât să demonstrez românilor că alegerile pot fi foarte uşor fraudate. Prima dată, mi-am exprimat votul corect, iar la celelalte două secţii mi-am autoanulat votul, ştampilând în dreptul mai multor partide. Dacă nu mă autodenunţam, nu mă căuta nimeni să mă întrebe de sănătate“, rememorează Grama evenimentele de acum cinci ani.
Primul vot, la secţia lui Băsescu
În ceea ce priveşte ziua de 22 noiembrie 2009, Alexandru Grama spune că prima dată va vota la secţia unde este arondat preşedintele Traian Băsescu, la Liceul „A.D. Xenopol“.
„De acolo o să încep, şi o să votez de vreo cinci ori. De fiecare dată cu un alt candidat, ca să nu se supere nimeni. Scopul meu este să arăt neregulile care se pot întâmpla. În România, fiecare proces electoral din 1990 încoace a fost viciat şi aşa se va întâmpla în continuare, dacă nu se schimbă ceva“, a mai adăugat Grama.
Tânărul din Neamţ consideră că metoda sa nu poate da greş pentru că are o carte de identitate provizorie, valabilă un an, document pe care l-a plastifiat şi care-i va permite să intre în orice secţie şi să se înscrie pe listele suplimentare.
„După ce depun buletinul de vot pe actul de identitate mi se aplică autocolantul cu menţiunea „votat”. Trec pe o foaie de hârtie secţia, dezlipesc autocolantul şi-l lipesc pe foaie. Tot aşa voi proceda şi la alte secţii, iar după terminarea alegerilor merg şi anunţ poliţia despre ce am făcut“, explică Grama.
Nu se teme de închisoare
Sancţiunile pentru fraudarea alegerilor sunt stipulate în OU 95/2.09.2009, care se referă la modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. La articolul 265 se arată că fapta persoanei care votează: a) fără a avea acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals. „Aşa e la noi, la români. Oricine poate face ce vrea fără să fie pedepsit. Toată lumea ştie că dacă ajungi după gratii e suficient să demonstrezi că eşti bolnav, nu suporţi regimul dedetenţie şi eşti un om liber“, susţine Alexandru Grama.
PRECEDENT
A votat de trei ori la alegerile din 2004
La alegerile prezidenţiale din 2008, Alexandru Grama a votat, prima dată, cu o carte de identitate provizorie, la Secţia 19 Iaşi, de pe strada Străpungerii Silvestru. A dezlipit timbrul autocolant şi a mers la Secţia 165, din strada Milcov, după care la Secţia 139 din Pantelimon Halipa.
La vremea respectivă, preşedinţii celor trei secţii de votare au confirmat că Alexandru Grama figura pe listele suplimentare destinate votanţilor din alte localităţi ale ţării.
Sursa : Evz
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu