Criza financiara din 2008 este doar ultima dintr-o serie de crize financiare care au avut impact
asupra întregii lumi economice. Desi fiecare criza este unica, fiecare dintre ele contine
anumite elemente comune: prea multi bani pe piata, schimbari ale mediului în care se iau
deciziile si o supraestimare a valorii bunurilor (actiunile si casele fiind cele mai uzuale
tipuri de bunuri). Aceast articol ofera o scurta introducere a unui subiect foarte complex cu
speranta de a clarifica unele aspecte referitoare la criza curenta.
Începând cu anii ”80, mai multe economii asiatice, începând cu China, au început sa creasca
foarte rapid. Acesta crestere rapida a dus la marirea veniturilor cetatenilor din aceste tari si a
crescut astfel posibilitatea acestora de a face economii. Oamenii de pretutindeni prefera sa
aibe un loc sigur unde sa îsi depuna banii. Pentru multi dintre ei, acest loc sigur sunt Statele
Unite ale Americii. Asadar, în timp ce aceste economii au crescut, în Statele Unite a intrat o
mare cantitate de capital strain. Dupa mai multe criterii, acest lucru a fost benefic economiei
Statelor Unite si a permis cetatenilor sa împrumute bani cu dobânzi mici.
La ce au folosit americanii acesti bani?
Companiile au folosit aceste sume pentru a construi fabrici noi si pentru a moderniza cladirile
deja existente. Guvernul a folosit banii împrumutati pentru a acoperi lipsurile din buget.
Proprietarii de case si-au cumparat locuinte noi sau locuinte mai mari. Este clar ca acesti bani
s-au folosit la prea multe lucruri. Mai important, oamenii cumparau atât de multe case încât
pretul acestora a crescut cu aproximativ 200% între 1994 si 2006. Rata de crestere este mult
prea mare.
Când locuintele au devenit atât de scumpe, nu ar fi trebuit ca cineva sa opreasca
împrumuturile?
Acum 30 de ani acest lucru s-ar fi întâmplat. Dar în ultimii 30 de ani, regulile dupa care
opereaza bancile s-au schimbat. Daca urmarim istoria bancilor de acum 50 de ani, bancile
îsi cunosteau clientii si stiau ce fac clientii cu banii împrumutati. Mai mult, acum 50 de
ani daca o banca acorda un împrumut, ea urmarea acea suma. Asadar, o banca avea profit
doar daca acel împrumut era restituit. Anularea legilor din domeniul financiar sau reducerea
regulilor dupa care o banca este lasata sa functioneze a schimbat aceste conditii. În primul
rând deschiderea de filiale (Branch banking) a fost introdusa la scara larga. Cu aceste
ramificatii, sediul unde o persoana îsi depune banii si executa alte operatiuni bancare este
doar o mica parte dintr-o companie mare. Acest lucru face ca bancile sa fie accesibile
clientilor (pot calatori în California si sa am acces la banii pe care i-am depus în Colorado),
dar reduce relatiile personale dintre banca si client (cei de la sediul din California nu ma
cunosc). Acesta micsorare a cunoasterii personale forteaza bancile sa se bazeze pe reguli
pentru a determina cine primeste împrumuturi. Ce se întâmpla totusi daca aceste reguli se
dovedesc a fi gresite? Daca se întâmpla acest lucru, înseamna ca bancile acorda
împrumuturi persoanelor care nu îsi permit sa le restituie.
Si mai important, în ultimii 30 de ani s-au dezvoltat mai multe derivate financiare.
Derivatele financiare sunt bunuri financiare a caror valoare se bazeaza pe valoarea altor
bunuri. De exemplu, poti cumpara o optiune a unei actiuni care reprezinta dreptul de a
cumpara actiunea la o anumita data fixata în viitor – actiunea este bunul, iar acea optiune
este o derivata financiara. Ceva similiar s-a dezvoltat în domeniul ipotecilor (împrumuturi pe
locuinte). Bancherii au început sa grupeze ipotecile si sa le revânda (acestea fac parte din
clasa derivatelor financiare denumita Collateralized Debt Obligations sau CDO). Prin
vânzarea acestor derivate, bancherii au obtinut profituri foarte mari si au putut acorda si mai
multe credite cetatenilor. Din pacate, din moment ce o banca vinde o ipoteca, banca nu mai
este interesata de acea ipoteca. Odata cu aceasta pierdere de interes vine si lipsa necesitatii
de a fi sigur ca acea ipoteca va putea fi platita. Este evident ca bancherii, în prima parte a
acestui deceniu, nu au acordat împrumuturi cu grija ca înainte – pierderea interesului în
împrumuturi a facut ca bancherii sa ofere banii persoanlor care nu aveau veniturile necesare
pentru a îi restitui.
Schimbarile de mai sus - împrumuturi ieftine si lipsa de supraveghere a bancherilor - nu
ar fi fost suficiente pentru a conduce economia la o criza. Proprietarii si-au schimbat modul în
care tratau locuintele. Imobiliarele au devenit un bun speculativ - un bun pe care îl
achizitionau si pentru care sperau sa îi creasca repede valoarea. Pentru ca pretul caselor
crestea rapid, multi oameni au intrat pe aceasta piata. Acest lucru a marit cererea de locuinte
si a creat o spirala acendenta a preturilor. Deoarece schimbarile în sistemul bancar au facut
ca bancherii sa doreasca acordarea de împrumuturi, banii împrumutati au devenit fonduri
disponibile pentru valul de crestere al preturilor. Din pacate, acesta spirala acendenta nu
poate urca la infinit.
În 2006, sumele depuse de catre persoanele straine în Statele Unite au început sa scada.
Mai mult, guvernul federal si banca centrala – Fed – se straduiau sa încetineasca economia
Statelor Unite din cauza temerii de inflatie. Combinatia dintre aceste actiuni a îndepartat
câteva dintre fondurile de împrumuturi disponibile pe piata. Reducerea numarului de
împrumuturi disponibile a încetinit procesul de crestere a pretului locuintelor. Acest lucru a
dus la diminuarea cererii speculative; caselor nu le mai crestea valoarea atât de repede si era
mai putin probabil sa fie cumparate. Combinatia acestor forte a îngustat piata pentru locuinte
suficient de mult încât preturile au început sa scada. Când s-a întâmplat acest lucru, câtiva
debitori au descoperit ca nu îsi pot permite sa plateasca ipotecile. Din pacate, cu mai putini
oameni pe piata imobiliara, proprietarii nu si-au mai putut vinde proprietatile. Acest lucru a
lasat câteva persoane în situatia de a detine o ipoteca care valora mai mult decât casa
în sine. Câtiva au apelat la CDO.
Acesta situatie s-a înrautatit rapid dintr-un motiv foarte simplu. Orice banca (sau alta institutie
financiara) trebuie sa detina bunuri care sa îi acopere operatiile. Bunurile pot fi lichiditati, aur,
actiuni la alte companii sau derivate financiare. De-a lungul acestui deceniu, bancile au
achizitionat multe CDO pentru ca acestea sa le acopere operatiile. Având în vedere ca
valoarea acestora a scazut, bancile s-au aflat în imposibilitatea de a acorda împrumuturi – ele
nu detin bunuri pentru a acoperi nivelul anterior al operatiilor. Din moment ce bancile acorda
mai putine împrumuturi, mai putini oameni îsi pot permite sa cumpere case. Daca mai putini
cetateni cumpara locuinte, pretul acestora scade din ce în ce mai mult. Se formeaza rapid un
ciclu descrescator. Acum suntem prinsi într-o spirala descendenta.
Guvernul încearca sa reverseze aceasta spirala, oferind bunuri bancilor. Guvernul face acest
lucru cumparând o parte din banca sau cumparând derivate financiare de la banci. Prima
actiune ofera bancii mai multe lichiditati. A doua actiune protejeaza banca stabilizând
bilanturile. Oricare dintre actiuni promite scaderea declinului bancii si fac economia sa fie mai
stabila. În orice caz, orice actiune pe care o adopta guvernul este riscanta. În primul rând,
este posibil sa nu functioneze. Problema poate fi atât de mare încât eforturile guvernului (care
se îndreapta la 1 bilion de dolari) sa fie prea mici pentru a opri acest declin. În al doilea rând,
guvernul va trebui în cele din urma sa acopere costurile actiunilor sale. Deoarece guvernul se
confrunta cu o datorie de peste 10 bilioane de dolari, povara acestor achizitii poate genera o
inflatie semnificativa în anii urmatori. În al treilea rând, prin asumarea unui rol direct în
operatiunile bancare, guvernul îsi mareste rolul pe care îl are în economie. Pentru ca acest
lucru sa fie benefic, guvernul trebuie sa fie capabil sa administreze riscurile bancare mai bine
decât însusi bancherii. Daca da gres, se va instala urmatoarea runda de criza. Din pacate,
dovezi din toata lumea sugereaza ca guvernele nu sunt buni bancheri. În final, prin implicare,
guvernul protejeaza debitorii care au împrumutat prea mult.
Daca atât debitorii cât si creditorii vor sti ca guvernul îi protejeaza de propriile greseli,
se poate ca ambele parti sa mai faca aceste greseli si în viitor?
Daca da, semintele urmatoarei crize au fost plantate.
Departmentul de Economie, CU-Colorado Springs
Sursa : www.finantelemele.org
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu