marți, 26 mai 2009

S-a trezit din comă cântând Mamma Mia

O fetiţă de trei anişori din Essex, Marea Britanie, era mai mult moartă decât vie, fiind ţinută în viaţă doar de aparate. La un moment dat, fără ca nimeni să se aştepte la un miracol, fetiţa a deschis ochii şi a început să cânte melodia Mamma Mia a celor de la Abba.

Layla Towsey se comporta ciudat, spunea cuvinte fără sens şi îi apăruse un fel de iritaţie ciudată pe picior. Prima dată când a dus-o mama ei la spital, doctorul a spus că nu e nici o problemă, s-a iritat probabil şi o să îi treacă. Dar starea micuţei nu s-a îmbunătăţit, motiv pentru care a fost dusă iar la doctor. Avea deja febră şi delira. Diagnosticul a căzut crunt asupra părinţilor ei: Layla avea meningită. A fost internată de urgenţă şi la circa două ore după aceea a făcut infarct şi apoi a intrat în comă.

Potrivit Daily Mail, fetiţa mai era ţinută în viaţă doar de aparate, iar medicii spuneau că nu mai are nici o şansă să-şi revină. Totuşi, într-o zi de duminică în timp ce mama se afla lângă patul ei, micuţa a deschis ochii şi a început să cânte melodia Mamma Mia a celor de la Abba. O săptămână mai târziu a fost externată, iar acum Layla e sănătoasă şi veselă.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu