luni, 25 octombrie 2010

Sa va povestesc putin despre Germania


Dupa cum majoritatea stiti deja, am fost plecat din tara ceva timp, facultatea mi-a oferit ocazia sa studiez(cam mult spus) in Germania timp de doua saptamani. Sa fac un rezumat la ceea ce am facut acolo:
Sa incepem cu inceputu', Duminica dimineata la ora 6.00 am plecat din Bacau spre Aeroportul Otopeni, am avut avion in jurul orei 14.00 spre Zurich, apoi din Zurich spre Berlin. Senzatia a fost superba, mai ales ca a fost primul meu zbor cu avionul, am ramas fascinat de peisaj. Ajunsi in Berlin, am ramas in imensa Gara Centrala cateva ore in asteptarea trenului care ducea spre Stralsund. Pana aici totul bine si frumos, pe la ora 21.30 ajunge si trenul, numai bine ne urcam in el cu bagaje cu tot, ne asezam si timp de 3 ore asteptam sa ajungem la destinatie, doar ca, nah, ca in orice alta tara straina, apar probleme. Trenul pe care il luasem ducea la Stralsund, doar ca intr-o statie noi trebuia sa ne coboram si sa luam altul, era cu legatura sau cum se zice, dar nu stiam asta. Mai mergem noi vreo juma' de ora dupa statia in care normal ar fi trebuit sa coboram, si apare controlorul care zice intr-o engleza mai primitiva :" Ba da n-ati coborat in statia (am uitat numele), ca trebuia sa luati un alt tren!" Noi mirati, ne uitam la el, incercam sa-i explicam ca nu ne-a zis nimeni asta, si ce-ar trebui sa facem. El ne-a zis ca singura solutie e sa ne intoarcem la Berlin si sa aspteptam urmatorul tren de 05.30 (parca) dimineata :)).Cu durere in suflet, asa am si facut... Ajungem in Stralsund pe la ora 9.30, ne asteapta cineva in gara, ne duce la hotel sa ne lasam bagajele si apoi ne ia direct la facultate (noi fiind rupti de oboseala) :| . La facultate, cele 4 tari invitate si-au prezentat fiecare facultatile de unde vin, Romania a fost prima, a urmat Olanda, Scotia si apoi Norvegia. Am primit apoi o sarcina sa identificam cateva locatii din acel campus, apoi am plecat spre hotel sa ne odihnim.

A doua zi am inceput cursurile, profesorii predau in engleza ca sa intelegem toti (aveau avantaj scotienii :D). Orele, desi mai usoare pentru elevi decat cele din Romania, erau destul de obositoare pentru ca ascultam in engleza si trebuia sa traducem in acelasi timp. Studentii de acolo au construit o masina de curse, si participa cu ea la diverse competitii.

Am vizitat si orasul Wolfsburg, acolo unde isi are sediul Gigantul Volkswagen. A fost o senzatie unica, 99% din masinile orasului erau Volkswagen, doar turistii conduceau alt tip de masina. Cu o populatie de 50-60.000 de locuitori, intregul oras munceste acolo, 50% in productie, si restu de 50% in administratie. Am vizitat 6km patrati din fabrica, ceea ce reprezinta in procente cam 2% din imensul platou de productie. Pacat ca nu ne-au lasat sa facem poze in interior :(. Acolo am avut o imensa surpriza, atat noi cat si colegii din celalalte tari, managerul care ne-a prezentat compania era roman, am avut ocazia sa vorbim putin cu dansul in romana si sa-l cunoastem putin mai bine decat ceilalti. Intr-un final am plecat din Wolfsburg, drumul a durat 6 ore pe autostrada...obositor deci! A doua zi o alta experienta la o firma de fibra de sticla, acolo am invatat procedeul de fabricare a materialelor super light dar rezistente.

Dupa cele doua experiente petrecute la cele doua fabrici, ne intoarcem in oraselul Stralsund, unde urmeaza sa terminam saptamana cu un examen de evaluare.
Cele doua saptamani petrecute in Germania m-au facut sa realizez ca intradevar Romania nu mai are nici o sansa de redresare, e pe un drum total opus evolutiei si a respectului de sine!
Stralsundu' este un oras superb, e bine de locuit in el daca esti platit de catre cei de acolo, nu sa ai salariul din Romania. Berlinul este si mai superb! Am cunoscut oameni valorosi acolo, poate m-am cunoscut si pe mine mai bine decat ma stiam.

Va mai povestesc si experienta de la intoarcere si apoi ma culc :)). Am plecat din Stralsund sambata dimineata pe la ora 11. Am ajuns in Berlin la ora 2, am lasat bagajele in gara, apoi am plecat in "recunoastere" prin Berlin. Vezi tot, de la femei frumoase, masini tari, locatii turistice, pana la gari imense, autobuze supraetajate, si Mercedes clasa E ca taxiu :|. Dupa 8 ore de mers pe jos si de vizitat, am ajuns in gara, ne luam bagajele, si plecam spre aeroport. Ajungem in aeroport, ne ducem in terminalul A, ne asezam pe scaune si asteptam sa se faca dimineata, pentru ca la 6.50 aveam avion spre Zurich. Pe la ora 01.00 vine unu' care se ocupa cu administrarea aeroportului si zice sa ne luam bagajele si sa plecam in Termianul D pentru ca acesta se inchide si doar D mai ramane deschis, plecam noi in D acolo toate scaunele ocupate deja. Ce sa facem, ne-am intins pe jos, unii din noi chiar au putut dormi asa, eu nu insa. Se face dimineata, mergem, facem check-in-ul, ne imbarcam.....si intr-un final ajungem in Romania. Sincer, senzatia care am avut-o, a fost ca si cum m-as fi intors in timp!

Dupa 30 de ore de stat pe drumuri, intr-un final am ajuns in Bacau pe la ora 19.30. Sunt viu si nevatamat. A fost o experienta placuta, sper sa o mai repet!

Poze am pus pe contul meu de Facebook : Aici

Un comentariu :

  1. bine ai revenit :) din ce-ai povestit pare sa fi fost interesanta si palpitanta excursia. Este foarte greu de explicat, mai ales in cuvinte de ce este Romania cu 100 de ani inapoi fata de orice tara din vest, doar cand ajungi acolo si vezi locurile, oamenii, tehnologiile si nivelul de trai, doar atunci realizezi ca da, in Romania este grav.

    RăspundețiȘtergere