vineri, 1 octombrie 2010

Rovinieta electronica

Procedura este simplă: conducătorul auto îi comunică operatorului, pe proprie răspundere, numărul maşinii pentru care vrea să cumpere rovinieta, tipul vehiculului şi perioada de valabilitate a rovinietei.

Operatorul introduce în calculator numărul autovehiculului, iar sistemul generează, automat, toate datele de identificare, precum şi categoria vehiculului, dar şi numele proprietarului. După achitarea tarifului, cumpărătorul primeşte un bon de casă sau factură, dacă solicită, în locul vechiului autocolant (care se lipea pe parbriz).

Controlul rovinietei se face fie automat, prin intermediul punctelor fixe, unde sunt instalate sisteme de camere video, fie în trafic, de către echipe de controlori.

Camerele video înregistrează numărul de înmatriculare al vehiculelor care tranzitează drumurile naţionale, care apoi sunt verificate în baza centrală de date (CESTRIN), iar în cazul în care numărul nu este găsit, se interoghează baza de date a DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) pentru identificarea contravenientului. Toate aceste operaţiuni au loc online, în doar câteva secunde. Odată identificat posesorul autoturismului filmat circulând fără rovinietă, i se întocmeşte proces verbal şi i se trimite amenda, prin poştă, la domiciliu. Sursa : Jurnalul National

Un comentariu :