marți, 12 ianuarie 2010

Iată noul coupe de la VW!


Aşa cum v-am spus ieri, Volkswagen vine la Detroit cu marea noutate Volkswagen Jetta Coupe Hibrid, un concept, care pare însă doar la doi paşi de versiunea de serie.

Volkswagen prezintă la Detroit o nouă versiune Volkswagen Jetta, una coupe hibrid, cunoscută şi sub indicativul NCC (New Compact Coupe). Oficial, acest model este un concept, dar la fel de bine ar putea fi şi versiune de serie, designul şi soluţiile tehnologice putând fi oricând puse în practică. Estetic acest model, construit pe platforma lui Golf, combină designul caracteristic compactei germane cu specificul Audi, şi metaforic vorbind, putem spune că ar fi rezultatul concubinajului dintre Golf şi Audi A5. Pe lângă siluetă, o altă caracteristică preluată de la Audi este reprezentată de poziţiile cu LED-uri şi stopurile spate.

Pentru că tot am făcut comparaţia cu A5, vom spune că Jetta Coupe este ceva mai mic având o lungime de 4,54 metri şi o lăţime de 1,78 metri şi o înalţime de 1,4 metri. Deşi am putea intui că acest model va concura cu Laguna Coupe, modelul german este mai scurt cu 10 centimetri decât coupe-ul franţuzesc. Interiorul este tipitc Volkswagen, foarte pragmatic, chair dacă, teoretic, este vorba de un concept.

La fel cum designul este nou, dar nu surprinde, şi soluţia tehnologică este o elaborare a bagajul genetic existent. Astfel sistemul hibrid, are în prim plan motorul 1.4 TSI de 150 CP, ajutat însă şi de un motor electric de 27 CP. Conlucrarea dintre cele două şi punerea puterii la roţi se realizează prin transmisia DSG cu şapte rapoarte. Interesant este faptul că motorul electric alimentat de la bateriile Li-Ion poate propulsa de unul singur maşina, intrînd astfel în acţiune la pornire de pe loc şi la viteze mici, dar oferind şi plusul de putere necesar repreizelor în forţă.

Pe hârtie această soluţie este foarte ecologică şi economică, având emisii de doar 98g/km şi un consum mediu de 4,2 litri la 100 km. Nici dinamic, hibridul TSI nu dezamăgeşte, putând propulsând Jetta Coupe la 100 km/h în 8,6 secunde. Nu ştim de ce acest model a fost prezentat la Detroit, când aprenţele şi specificaţiile par mai degrabă pe gusturile europene. Cert este că în maxim doi ani îl vom vedea pe şosele din întreaga lume.

Mai multe imagini cu Volkswagen Jetta Coupe Hibrid NCC gasiti aici

Sursa: promotor.ro

2 comentarii :

  1. Arata destul de bine :D. Si-au schimbat stilul cei de la VW putintel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata prea bine pentru un buget de criza!

    RăspundețiȘtergere